...

"Dragii mei, o sa ma joc odata
Cu voi, de-a ceva ciudat.(...)
Ne vom iubi, negresit, mereu
Stransi bucurosi la masa,
Subt coviltirele lui Dumnezeu.
Intr-o zi piciorul va ramane greu,
Mana stangace, ochiul sleit, limba scamoasa.(...)
Deocamdata, fetii mei frumosi,
O sa lipseasca tata vreo luna.
Apoi, o sa fie o intarziere,
Si alta, si pe urma alta.
Tata nu o sa mai aiba putere
Sa vie pe jos, in timpul cat se cere,
Din lumea ceealalta.
Si, voi ati crescut mari,
V-ati capatuit,
V-ati facut carturari,
Mama-mpleteste ciorapi si pieptari,
Si tata nu a mai venit..."

(Tudor Arghezi-"De-a v-ati-ascuns...")

sâmbătă, 5 septembrie 2009

Cand eram mica ma jucam in noroi...

Imi placea sa ma joc in noroi. De multe ori ma jucam de-a "linii albe", adica, faceai o mica groapa in care puneai pamant cat mai fin, apa si amestecai cu degetul ore in sir pana apareau linii albe, curbate, de multe ori apareau cercuri concentrice, linii unele subtiri, altele mai groase, puncte albe, tot felul de chestii. Era fascinant sa ma joc in noroi. Am crescut intre timp si mi-am dar seama ca nu imi mai place sa ma joc in noroi. Mi-am dat seama ca noroiul ala pe care il iubeam si langa care stateam cate o zi intreaga, ma sperie si ma face sa fug cat ma tin picioarele. Acelasi noroi. Pamant si apa. Nu mi-ar mai putea aduce vreo bucurie. Intre timp am descoperit si alte soiuri de noroi mult mai putin prietenoase, noroiuri care te napadesc pe interior si de multe ori nu le mai poti curata. Am descoperit si noroiuri voluntare, involuntare, noroiuri pur si simplu, noroiuri "din greseala", noroiuri regretabile si multe alte soiuri de noroiuri. Exista un noroi tare greu de inteles. Un noroi cu care iti place sa te joci in prima faza, care te fascineaza si care te bucura. Ei bine, desigur ca si noroiul asta tot noroi este pana la urma si ca orice noroi veritabil te murdareste (cu vinovatie de data asta) din cap pana in picioare. Nu am aflat inca cum sa ma joc cu noroiul asta. Ma gandeam, unde naiba a disparut noroiul ala care nu iti facea nici un rau? Sa fie oare noroiul pe care il poti imparti cu celalalt si cu care nu stiu eu cum sa ma joc?

vineri, 4 septembrie 2009

Desi nu imi doresc, se intampla...

Se intampla uneori sa iti dai seama ca nimic nu mai e cum era, desi oamenii sunt la fel ca inainte, neschimbati, cu acelasi comportament, exact cu acelesi reactii... E ciudat cum se pierd lucrurile din senin si ramai cu un soi de amaraciune care se instaleaza frumusel la tine in suflet, isi aduce mobila, cartile, cosmeticele si nu mai pleaca. E ca un fel ce chirias de care nu mai scapi... Incerci sa ii explici civilizat ca nu e locul lui acolo si ca ar trebui sa isi caute in alta parte, dar nici nu vrea sa auda. Incerci sa il dai afara dupa cateva zile dar nimic... Aduci alti chiriasi peste el, poate, poate o sa scapi dar nimic. E acolo si se pare ca acolo o sa si ramana... Sunt oameni pe care i-ai iubi fara sa vrei nimic in schimb... Sunt oameni de neinlocuit, nimeni, nimic, niciodata, nu o sa poata sa ii dea jos de pe piedestalul pe care s-au catarat... Si le place acolo... Si tie iti place ca s-au suit sus, sus de tot si nimic nu poate sa ajunga pana acolo... Intr-un fel, oamenii aia sunt numai ai tai, nimeni nu-i poate lua de acolo... O sa ramana ai tai mereu... Iubesti cu adevarat un om atunci cand iti doresti mai mult sa fie fericit decat sa fie cu tine. Abia atunci li iubesti desi pun pariu ca putei sa juri ca nu mai poti de atata iubire in nenumarate alte situatii. Ei bine, nu, asta este doar o inversunare de a tine pe cineva (in aparenta desigur) numai pentru tine. Iubesti un om atunci cand il poti lasa sa plece spre un alt soi de fericire poate mai potrivita pentru el... Chiar daca iubesti un om din tot sufletul, asta nu inseamna ca il iubesti asa cum vrea el... Iubesti un om cu adevarat atunci cand nu mai conteaza ce vrei tu.. Eu iubesc cu adevarat si amuzat e ca mi-am dat seama ca nu e necesar ca acel om sa fie in permanenta langa mine. Nu as fi crezut ca pot descoperi cum sa iubesti un om, nu ca prieten, nu ca iubit, nu ca frate, nu ca parinte ci pur si simplu pentru toate acestea la un loc si pentru nimic din toate acestea. E complicat sa iubesti pe bune, fara teatru, fara demonstratii, fara gelozii, fara nimic si totusi sa nu il vrei pe omul ala langa tine. Vrei sa-l stii fericit. Desi nu imi doresc, se intampla sa iubesti un om cu adevarat cand totul e ruina, cand praful s-a asternut de mult si cand nu mai poti petici mare lucru.

Un soi de cosmar...

Am trecut de curand printr-un soi de cosmar al dracu' de nenorocit... Nu era visul din care te trezesti urland si leoarca de transpirate si iti dai seama ca totul e ok, ca a fost doar un vis, si te culci la loc. Nu, ar fi fost minunat daca era asa. Cosmarul meu incepea ca o anestezie in care simti, auzi, vorbesti, si totul in jurul tau se darama, iar tu nu poti sa faci nimic. Ca un soi de atac de panica combinat cu o tristete atat de adanca incat ai impresia ca totul e inutil. Tot ce iti doresti (stiind ca nu se mai termina) este sa mori, si iti doresti atat de mult, incat, aproape ca ai putea sa iti opresti inima sa bata... Nu stiam ca mi-as fi putut dori vreodata atat de mult sa mor... In cosmarul asta nenorocit parea ca s-a oprit timpul in loc, si ma intrebam mereu "Cat o sa mai tina, mai este, mai dureaza?" Ma durea fiecare celula, si durerea era atat de mare incat am uitat sa respir. Parca urla un personaj malefic la mine sa respir si eu am crezut ca trebuie sa respir ca sa nu scap, ca sa nu se termine, ca sa continue calvarul. Ma intrebasem de vreo cateva ori daca am ajuns in iad, daca aici se termina cu mine, ce nu am facut si ar fi trebuit sa fac... M-am trezit si mi-am dat seama ca starea aia "fugita din filmele horror" era acolo... O aveam in suflet si stiam ca nu o sa mai scap, o purtam acolo pentru totdeauna... Inca mai exista... Simt nisip in gura si tarana in ochi... Imi placea cola, nu imi mai place nimic... Fumez ca gest reflex format in 9 ani... Imi fac curat in camera doar ca sa fac ceva...Incerc sa nu inchid ochii de frica sa nu fiu din nou acolo... Mi-am propus sa nu mai dorm o perioada si sa adorm doar atunci cand nu o sa mai poata corpul meu sa ramana treaz, sa actioneze independent de mine si sa nu il mai pot controla, o sa si explic rationamentul desigur. M-am chitit pe strategia asta tocmai pentru ca nu mai vreau sa visez deloc. Nu mai am nevoie de vise de nici un fel, ma lipsesc, nu-mi mai trebuie... "In rest, bine, sanatoasa ceea ce va doresc si voua. Va sarut si astept raspuns numaidecat!"