...

"Dragii mei, o sa ma joc odata
Cu voi, de-a ceva ciudat.(...)
Ne vom iubi, negresit, mereu
Stransi bucurosi la masa,
Subt coviltirele lui Dumnezeu.
Intr-o zi piciorul va ramane greu,
Mana stangace, ochiul sleit, limba scamoasa.(...)
Deocamdata, fetii mei frumosi,
O sa lipseasca tata vreo luna.
Apoi, o sa fie o intarziere,
Si alta, si pe urma alta.
Tata nu o sa mai aiba putere
Sa vie pe jos, in timpul cat se cere,
Din lumea ceealalta.
Si, voi ati crescut mari,
V-ati capatuit,
V-ati facut carturari,
Mama-mpleteste ciorapi si pieptari,
Si tata nu a mai venit..."

(Tudor Arghezi-"De-a v-ati-ascuns...")

vineri, 30 octombrie 2009

Uneori imi e asa de liniste si fum...

Asta pentru-ca imi dau seama ca ceva s-a modificat ireversibil... Pana mai ieri ma bateam cu pumnii in piept ca nimic nu e definitiv si de neschimbat cu exceptia mortii. M-am razgandit. Mi-am dat seama ca nu mai am nici un capatai si nu stiu cat va dura. Imbatranesc de-adevaratelea si nu ma refer la un rid, doua sau cine stie ce detalii de cacat, imbatranesc cat altii in 10, pe dinauntru, sunt ca o fresca afumata de lumanari din care nu se mai poate deslusi nici o aureola... Mi se darama peretii unul cate unul si raman de una singura cu paianjenii de care am fobie... Am pierdut emisfera care se ocupa de altruism si de bucurie si cred ca nu o sa o mai recapat decat teoretic. Cel mai tare ma sperie ca nu mai simt mare lucru, nu am unde sa plec maine, nu stiu de unde sa ma intorc. Jelesc zilele in care eram nemultumita si imi e atat de dor de ele deoarece am realizat mult prea tarziu ca atunci eram fericita cu adevarat. Imi pare rau ca nu am stiut sa pretuiesc ce mi s-a dat si ca am tanjit dupa lucruri pe care le am si le urasc din tot sufletul. Sesizez mult mai usor penibilul si am devenit mult mai selectiva si nu in sensul bun. Uneori e liniste. Contradictia cea mai mare este ca linistea asta nu e calma deloc. E un soi de liniste care te surzeste si nu iti mai doresti mare lucru. De fapt cred ca asta e ideea, nu imi mai doresc mare lucru si ma sufoc cate putin de atata fum care nu stiu de unde vine. Nici nu vreau sa se opreasca, sa vina... O sa ma rog pentru sufletul meu... "Doamne, am venit sa iti multumesc pentru fum..." (Paracliserul- Marin Sorescu)

"Ce departe esti"

Iarna de metal spune si poetul
Pasii dintre noi stângul ca si dreptul
Cât noroi pe strazi, cum sa te feresti
Ce departe esti si cât îmi lipsesti
Doar un telefon mai pastreaza înca
Litere si carti, renuntati si munca
Numai strigat sunt peste care cresti
Ca departe esti si cât îmi lipsesti

Daca n-ai sa vii noaptea la iubit
Poate ai uitat, poate s-a sfârsit
Daca n-am sa vin noaptea la iubit
Poate am plecat, poate am murit

Care anotimp ce aniversare
Am îmbatrânit, iarna rau ma doare
Între noi noroi si nici pic de vesti
Ce departe esti si cât îmi lipsesti
Nu ma mai întreb, nu mai vreau raspunsuri
Pentru adevar nu mai fac recursuri
Toate câte-au fosat azi devin povesti
Ce departe esti si cât îmi lipsesti

Au ramas în raft, dragoste si carte
Tot ce împarteam nu se mai imparte
Daca eu renunt tu sa nu gresesti
Ce departe esti si cât îmi lipsesti
Te astept in mai zi fara fereastra
Sa bârfim straini chiar iubirea noastra
Eu sa te urasc, tu sa ma detesti,
Ce depare esti si cât îmi lipsesti.

"Poem cu umerii goi"


Si dac-am fost, si daca suntem,
Si daca nu ne-am intamplat,
In ochii mei ramai icoana,
In ochii tai raman regat.

Troienele urca in sarea din sange,
O frunza din mine sta-n luna si plange.

In ochii tai coboara Luna,
In ochii mei se face frig,
Frunzare ning si creste noaptea
In numele pe care-l strig.

Unde-ai sa-ngropi iubirea mea?
Unde-ai sa duci aceste ploi?
Sub ce prapastii va muri
Poemul trist cu umeri goi?

Se face liniste
In noi,
Din ochii salciilor cad brume,
Ne dezlegam in asfiintit
Si vine noaptea fara nume.

"Iubire de lut"

In noaptea asta le ingrop pe toate
La mine-n suflet si la mine-n gand
Ma biciuie fantome incruntate
In noaptea asta te iubesc plangand

In noaptea asta eu voi pune foc
La radacina celor intamplate
Am obosit sa urlu si sa joc
In noaptea asta eu voi pune foc

Va arde, va arde iubirea de lut
Pe tot ce am trait doua cruci au crescut
Va arde, va arde iubirea de lut
Pe tot ce am trait doua cruci au crescut

Si anii de iubire-mi sunt saraci
Si franghia-i subtire si-i pustiu
In noaptea asta n-ai decat sa taci
Caci orice ai spune-i prea tarziu

Si tare as vrea sa nu mai vreau nimic
Cand nu poti sa rostesti nici da nici nu
Ma-nteapa crivatul si-mi este frig
In noaptea asta ma ucizi si tu

Mai arde pe sfarsite lumanarea
Si-n somn probabil ca acum ma strigi
Iar eu stau la taifas cu disperarea
Ca-n noaptea asta nu mai esti aici

In noaptea asta eu voi pune foc
La radacina celor intamplate
Am obosit sa urlu si sa joc
In noaptea asta eu voi pune foc


"Da doamne iarna"

Imparte Doamne cu mine durerea
Din lacrima care te striga
Si da-mi alinarea si da-mi mangaierea
Imparte cu mine durerea

Imparte Doamne cu mine tacerea
Ce noaptea se lasa pe ploape
Cand somnul sau moartea sunt tot mai aproape
Imparte cu mine tacerea

Da Doamne iarna sa ma adoarma
Sa ma ingroape cu tot cu toamna
Sa cada alba peste destine
Sa nu mai stie nimeni de mine

Imparte Doamne cu mine tradarea
cu care ma acoperira
Sterge-mi din lacrima chinul si sarea
Imparte cu mine tradarea

Imparte Doamne cu mine minciuna
Zvarlita pe singuratate
Si liniste pune acum peste toate
Imparte cu mine minciuna

Da Doamne iarna sa ma adoarma
Sa ma ingroape cu tot cu toamna
Sa cada alba peste destine
Sa nu mai stie nimeni de mine

Imparte Doamne cu mine iubirea
Risipa ursita risipei
Si lasa uitarea la marginea clipei
Imparte cu mine iubirea

Imparte Doamne cu mine tristetea
De-ati pune pe umeri povara
Durerii tacerea, minciunii tradarii
Imparte cu mine tristetea

Da Doamne iarna sa ma adoarma
Sa ma ingroape cu tot cu toamna
Sa cada alba peste destine
Sa nu mai stie nimeni de mine

Da Doamne iarna sa ma adoarma
Sa ma ingroape cu tot cu toamna
Sa cada alba peste destine
Sa nu mai stie nimeni de mine

"Cantec in noapte"

Pietre-n cale, mereu pietre
Nimeni, bezna, nu ma indreapta
Pana la tine nici o piatra
Nu mai vrea sa-mi fie treapa
Pana la tine nici o piatra
Nu mai vrea sa-mi fie treapa

Pietre sunt si iarasi pietre
Pe poteca mea de dor
Greu se lasa, greu se lasa
Dumnezeul pietrelor
Greu se lasa, greu se lasa
Dumnezeul pietrelor

Lung e drumul, ceasul lung
Rogu-ma, ma rog intr-una
Noaptea sa-mi ajute luna
Pana la tine sa ajung.

"Spune-mi ceva"

Probabil drumul meu va duce-n iad
Ma-mpiedic de o lacrima si cad
Si iar adorm si iar mi-e dat un vis
Ca biata cifra doi s-a sinucis..

Dac-am sa te chem
Da-mi macar un semn
Fie si-un blestem
Din partea ta
Totusi nu stiu cum
Pentru-atata drum
Ce-a-nceput acum
Spune-mi ceva...
Spune-mi ceva...

Si de atata viscol vestitor
Nu ochii mei ci ochii tai ma dor
Ce bine am intrat si cu ce rost
Si ce batrani iesim din tot ce-a fost.

Nici aripile zboruri nu mai pot
E numai despartire peste tot
Si se aude ca va fi mai greu
Decat vom fi departe tu si eu...

Dac-am sa te chem
Da-mi macar un semn
Fie si-un blestem
Din partea ta
Totusi nu stiu cum
Pentru-atata drum
Ce-a-nceput acum
Spune-mi ceva...
Spune-mi ceva...

Dar nu pentru a-ti spune ca e rau
Am dat cu bulgari mari in geamul tau
Ci ca sa stii in viscolul cainesc
Ca plec si mor si plang si te iubesc..

Si vreau sa-ti dau cu acte inapoi
Dezastrul impartirilor la doi
Ca sa-ntelegi si tu ce-i cuplul frant
Si cum e sa fii singur pe pamant...

Dac-am sa te chem
Da-mi macar un semn
Fie si-un blestem
Din partea ta
Totusi nu stiu cum
Pentru-atata drum
Ce-a-nceput acum
Spune-mi ceva...
Spune-mï ceva...

"Copacii fara padure"

in povestea copacilor goi
scartaind intr-o singura usa
este vorba de noi amandoi
este vorba de foc si cenusa

doi copaci fara frunze pe drum
dupa cum ii priveste inaltul
doi copaci prin sarutul de scrum
aplecandu-se unul spre altul

nu mai suntem decat doi copaci
vor veni taietori sa ne tunda
vor lua crengi toti copiii saraci
pentru flacara lor muribunda

si chiar daca ma vei mai iubi
peste crivatul iernii ce vine
fara brate cu ochii pustii
n-am sa am ce intinde spre tine

spune-mi padure cu frunza rara
unde-i iubirea de asta vara?
nu stie iarna sa se indure
de noi copaciï fara padure