...

"Dragii mei, o sa ma joc odata
Cu voi, de-a ceva ciudat.(...)
Ne vom iubi, negresit, mereu
Stransi bucurosi la masa,
Subt coviltirele lui Dumnezeu.
Intr-o zi piciorul va ramane greu,
Mana stangace, ochiul sleit, limba scamoasa.(...)
Deocamdata, fetii mei frumosi,
O sa lipseasca tata vreo luna.
Apoi, o sa fie o intarziere,
Si alta, si pe urma alta.
Tata nu o sa mai aiba putere
Sa vie pe jos, in timpul cat se cere,
Din lumea ceealalta.
Si, voi ati crescut mari,
V-ati capatuit,
V-ati facut carturari,
Mama-mpleteste ciorapi si pieptari,
Si tata nu a mai venit..."

(Tudor Arghezi-"De-a v-ati-ascuns...")

vineri, 30 octombrie 2009

Uneori imi e asa de liniste si fum...

Asta pentru-ca imi dau seama ca ceva s-a modificat ireversibil... Pana mai ieri ma bateam cu pumnii in piept ca nimic nu e definitiv si de neschimbat cu exceptia mortii. M-am razgandit. Mi-am dat seama ca nu mai am nici un capatai si nu stiu cat va dura. Imbatranesc de-adevaratelea si nu ma refer la un rid, doua sau cine stie ce detalii de cacat, imbatranesc cat altii in 10, pe dinauntru, sunt ca o fresca afumata de lumanari din care nu se mai poate deslusi nici o aureola... Mi se darama peretii unul cate unul si raman de una singura cu paianjenii de care am fobie... Am pierdut emisfera care se ocupa de altruism si de bucurie si cred ca nu o sa o mai recapat decat teoretic. Cel mai tare ma sperie ca nu mai simt mare lucru, nu am unde sa plec maine, nu stiu de unde sa ma intorc. Jelesc zilele in care eram nemultumita si imi e atat de dor de ele deoarece am realizat mult prea tarziu ca atunci eram fericita cu adevarat. Imi pare rau ca nu am stiut sa pretuiesc ce mi s-a dat si ca am tanjit dupa lucruri pe care le am si le urasc din tot sufletul. Sesizez mult mai usor penibilul si am devenit mult mai selectiva si nu in sensul bun. Uneori e liniste. Contradictia cea mai mare este ca linistea asta nu e calma deloc. E un soi de liniste care te surzeste si nu iti mai doresti mare lucru. De fapt cred ca asta e ideea, nu imi mai doresc mare lucru si ma sufoc cate putin de atata fum care nu stiu de unde vine. Nici nu vreau sa se opreasca, sa vina... O sa ma rog pentru sufletul meu... "Doamne, am venit sa iti multumesc pentru fum..." (Paracliserul- Marin Sorescu)

Un comentariu:

  1. Dac-ai stii citi afumati sint pe lumea asta...
    Ce descriere corecta a depresiei...in toata gloria ei...

    Secretul insa e asa de simplu cum nici nu ne imaginam. O usa...o simpla usa ne desparte de infinit...o deschidem, respiram ceva aer curat si apoi pasim...cu mai mult oxigen in creier o sa reusim sa gindim ceva in curind...si apoi actiunea va indeparta usurel depresia...

    Daca n-avem altceva de facut, vom numara frunzele care cad...si curind vom uita de numaratoare coplesiti de frumusetea culorilor toamnei...

    Viata nu este o destinatie...ci o lunga calatorie. Si daca iesim din camera cu fm, o sa putem vedea tot felul de peisaje...

    Ramine de vazut insa daca vom deschide usa...

    RăspundețiȘtergere