...

"Dragii mei, o sa ma joc odata
Cu voi, de-a ceva ciudat.(...)
Ne vom iubi, negresit, mereu
Stransi bucurosi la masa,
Subt coviltirele lui Dumnezeu.
Intr-o zi piciorul va ramane greu,
Mana stangace, ochiul sleit, limba scamoasa.(...)
Deocamdata, fetii mei frumosi,
O sa lipseasca tata vreo luna.
Apoi, o sa fie o intarziere,
Si alta, si pe urma alta.
Tata nu o sa mai aiba putere
Sa vie pe jos, in timpul cat se cere,
Din lumea ceealalta.
Si, voi ati crescut mari,
V-ati capatuit,
V-ati facut carturari,
Mama-mpleteste ciorapi si pieptari,
Si tata nu a mai venit..."

(Tudor Arghezi-"De-a v-ati-ascuns...")

joi, 10 decembrie 2009

Peisaj

Nici un semn bun. Şi de trei ori mai mare
Efortul de a face un biet pas.
Aceasta-i Valea Plângerii în care
Un singur călător a mai rămas?
Şi te cuprinde-un fel de disperare.
Ai vrea să strigi şi vezi că nu ai glas.
Vei fi, la rândul tău, sperietoare
În locu-acestui blestemat popas.
Pe la răscruci, saluţi albite cranii,
Rânjind absent, în peisaj de var,
Ca pată de culoare-un corb măcar
Ai vrea, sub orizonturile stranii.
Încalecă pe spaima ta, voinice,
Dă bice, cât mai poţi scăpa. Dă bice!

Marin Sorescu

Cine

Să cercetăm bine
Cine se ascunde sub noi
Să fim foarte atenţi
Pe cine numim
Eu.
Că nu mai poţi
Avea încredere oarbă
În nimeni.
Să fim atenţi, mai ales,
Pe cine numim
Eu.
Îndesati cu genunchiul
Sub nişte măşti,
Atât de convenţionale,
Râsul, plănsul, iubirea,
Ne căznim, stângaci,
Să fim familiari cu noi
Poate chiar reuşim
În unele momente,
Dar ne speriem grozav
Când ne auzim glasul.

Marin Sorescu

Grup

Trăiau de mult timp împreună
Şi cam începuseră să se repete:
El era ea
Şi ea era el,
Ea era ea
Şi el era tot ea,
Ea era, nu era,
Şi el era ele,
Sau cam aşa ceva.
Dimineaţa mai ales,
Până se alegeau bine
Care cine mai este,
De unde şi până unde
De ce aşa şi nu altminterea,
Trecea o groază de timp,
Trecea timpul ca pe apă.
Voiau uneori chiar să se sărute,
Dar îşi dădeau seama, la un moment dat,
Că amândoi sunt ea
Mai uşor de repetat.
Atunci începeau de spaimă să caşte,
Un căscat de lână moale,
Care se putea şi croşeta
În felul următor:
Una căsca foarte atent
Şi cealaltă ţinea ghemul

Marin Sorescu

Psalm

O durere totdeauna mi-a fost singuratatea ta ascunsa
Dumnezeule, dar ce era sa fac?
Cand eram copil ma jucam cu tine
si-n inchipuire te desfaceam cum desfaci o jucarie.
Apoi salbaticia mi-a crescut,
cantarile mi-au pierit,
si fara sa-mi fi fost vreodata aproape
te-am pierdut pentru totdeauna
in tarana, in foc, in vazduh si pe ape.

Lucian Blaga

CATRE CITITORI

Aici e casa mea. Dincolo soarele si gradina cu stupi.
Voi treceti pe drum, va uitati printre gratii de poarta
si asteptati sa vorbesc. - De unde sa-ncep?
Credeti-ma, credeti-ma,
despre ori si ce poti sa vorbesti cat vrei:
despre soarta si despre sarpele binelui,
despre arhanghelii cari ara cu plugul
gradinile omului,
despre cerul spre care crestem,
despre ura si cadere, tristete si rastigniri
si inainte de toate despre marea trecere.
Dar cuvintele sunt lacrimile celor ce ar fi voit
asa de mult sa planga si n-au putut.
Amare foarte sunt toate cuvintele,
de-aceea - lasati-ma
sa umblu mut printre voi,
sa va ies in cale cu ochii inchisi.

Lucian Blaga

VEI PLANGE MULT ORI VEI ZAMBI ?

Eu
nu ma caiesc,
c-am adunat in suflet si noroi -
dar ma gandesc la tine.
Cu ghiare de lumina
o dimineata-si va ucide-odata visul,
ca sufletul mi-asa curat,
cum gandul tau il vrea,
cum inima iubirii tale-l crede.
Vei plange mult atunci ori vei ierta ?
Vei plange mult ori vei zambi
de razele acelei dimineti,
in care eu ti-oi zice fara umbra de cainta:
"Nu stii,
ca numa-n lacuri cu noroi in fund cresc nuferi?"

Lucian Blaga

LINISTE

Atata liniste-i in jur de-mi pare ca aud
cum se izbesc de geamuri razele de luna.

In piept
mi s-a trezit un glas strain
si-un cantec canta-n mine-un dor, ce nu-i al meu.

Se spune ca stramosi, cari au murit fara de vreme,
cu sange tanar inca-n vine,
cu patimi mari in sange,
cu soare viu in patimi,
vin,
vin sa-si traiasca mai departe
in noi
viata netraita.

Atata liniste-i in jur de-mi pare ca aud
cum se izbesc in geamuri razele de luna.

O, cine stie - suflete-n ce piept iti vei canta
si tu odata peste veacuri
pe coarde dulci de liniste,
pe harfa de-ntuneric - dorul sugrumat
si franta bucurie de vieata? Cine stie? Cine stie?

Lucian Blaga.

Ramai cu bine, prieten drag...

Astazi abia am ajuns la rascruce. 5 luni am mers in spatele tau desi trebuia sa o iau in sens opus. Am vrut sa te mai vad asa, cum te duci. Astazi trebuie sa ma intorc.

Ramai cu bine, prieten drag, ramai cu bine. Ai mers langa mine atata drum. Ai obosit si tu. Ne-am impiedicat amandoi de atatea pietre si m-ai tinut de mana asa cum ai putut tu. Nu conteaza ca tot am cazut pana la urma.

Ne-am povestit atatea lucruri si totusi nu ne-am spus nimic. Eu nu mai am povesti petru tine si ar fi pacat sa mergem asa fara sa ne spunem nimic.

Sa povestesti si altora ce ti-am povestit eu. Sa inventezi si tu povestile tale.

Ramai cu bine, prieten drag. Nu te voi uita niciodata.
Nu plange. Nu ai sa mai poti sa te feresti de crengi.
Poate o sa ne intalnim la sfarsit si nu o sa ne recunoastem. Oricum, povestile raman.

Ramai cu bine, prieten drag. Sa nu ai in suflet nimic mai mult decat un mugure de mar.

miercuri, 9 decembrie 2009

Te astept sa vii sa iti strangi lucrurile...

Sa te gandesti cu ce o sa le cari. Sunt multe. Ai cateva cutii pe raftul din mijloc. Le-am pus etichete si le-am capsat. Mai ai cate ceva in sifonier. Sa le iei si pe alea. Sa nu uiti, in bucatarie ai tacamuri, furculite, paine uscata, sare si niste orez. Sunt toate intr-o geanta albastra. Ce e pe balcon nu am apucat sa strang. Strange-le tu, eu nu mai am putere.

O sa raman aici sa ma uit dupa tine cum pleci spre metrou pana nu o sa te mai vad. Mi-e mila de tine ca le cari in spate. Stiu ca sunt grele. Oricum, in sufletul meu nu mai aveau loc. As fi putut sa ma mut intr-un suflet mai mare si sa te iau si pe tine. Prea ne ingramadeam.

Ai lasat noroi in bucatarie. Ma doare in cur. Poa' sa ma manance si viermii.

Partaj, de-adevarate-lea. Echitabil pe dracu'. Raman cu nimic.

Ma duc sa-mi platesc taxa. 10 milioane egal cu 0. Fara indoiala nimeni. Si tu, si eu.
Ma ucizi pentru propria ta distractie. Iti multumesc.
Nu o sa ma mai recunosti. O sa trec pe langa tine si o sa fii orb. O sa ma bucur. Am sa te strig si am sa fug. Sa te vad atunci mon cher.
Ai sa cresti si ai sa intelegi. Te-am tinut la sanul meu chiar daca m-ai muscat.

E timpul...
O sa arunc toate hainele pe care le stii. O sa raman goala si o sa imi fie rusine.

Nu pricepi nimic...

Fara cuvinte

Fara jumatate din suflet, fara nimic. Doar cu unghiile astea vopsite si cu putinul par cu care am mai ramas. Fara nimic, si poate e mai bine asa. Oamenii goi nu ma simt mare lucru. Mai bine. Daca o sa innebunesc, sa nu ma judeci, sa ma legi la ochi si sa imi spui ca ma prefac. Sa ma pui langa o soba calda, cu un ceai in fata si sa imi spui ca tu esti acolo. (Desi stiu ca o sa faci asta dincolo de usa, de afara, pe jumatate plecat) Sa nu te intorci.
Spuneam, "E cel mai greu moment din viata mea." M-am inselat.
E ca si cum as avea un copil bolnav. Diform, chinuit de noptile de agonie. In prima faza m-am rugat sa se vindece, mai apoi sa moara sa nu se mai chinuie, acum am ramas fara Dumnezeu. Ma duc sa ma rog la pereti. Ce conteaza.
"O sa fie iar bine, o sa treaca", imi spunea. Am sa invat sa traiesc pe jumatate ca si cum as fi intreaga. Ai dreptate, o sa ma recunosti dupa schiopatat.
"Imi doream sa te imbratisez cu coastele". Perfect adevarat.
"Hai la mine, sa ne futem." Iad. Smoala incinsa care curge peste tot. Mi-a intrat pe gat si a ramas acolo.
Am oroare de dimineti. Le urasc acum mai mult ca niciodata. Sa nu mai rasari jigodie. Sa nu te mai vad in ochi.

-asta e pentru tine-

joi, 3 decembrie 2009

Tribut Tatianei Stepa

Pitis, Vali Sterian, Tatiana Stepa,, imi e atat de dor de voi bai omuleti nici nu va imaginati. Si parca cel mai mult de Tatiana.
Mana asta de om mi-a confirmat o teorie neclara pana atunci in capul meu. Da, este clar ca numele de familie e predestinat, si e clar ca cineva te anunta cumva prin intermediul acestui cuvant ,aparent lipsit de orice insemnatate, ce te asteapta, ce o sa urmeze. Cum sa nu iti fie dor de ea? Cum sa nu te umpli de amaraciune? Si-a risipit sufletul in fiecare cantec pentru fiecare dintre noi. Nu trebuie decat sa te opresti un pic si sa asculti ca sa intelegi. Este tot ce trebuia sa faci. Atat de simplu. De ce nu gasim timp si pentru asta? De ce nu ne uitam la raspunsurile pe care le gasim atat de aproape si ne trudim sa ajungem la concluzii dezbatute si paradezbatute care, pana la urma, nu stiu ce rol au. Femeia asta nu iti aduce lineste de aia tampa cand o asculti. Te obliga sa fii acolo, nu ai incotro si bine face.
Artist desavarsit, a dat inca o data dovada de cel mai mult profesionalism din lume.
Nedrept, pacat ca a plecat dintre noi. Eu nu o sa las sa se astearna praful pe cantecele ei.

miercuri, 2 decembrie 2009

Caii de la sanie

Era atat de tarziu pentru tine si atat de devreme pentru mine. M-am asezat in bratele tale si am asteptat sa adormi. Ti-am spus in somn ca imi pare rau, ca as vrea sa ma ierti, ti-am spus, nu ai ce zice. Nu e vina mea ca era atat de tarziu pentru tine.
Atunci am inteles. A fost mai bine ca aveai sufletul amortit.
A fost mai bine... Nu te-am ranit.
Te-am rugat mai tarziu sa te prefaci ca nu ai auzit nimic. Ai spus "bine".
A mai trecut o vreme si mi-am dat seama ca ramasesei, asa, cu sufletul amortit si ca nu te-ai mai trezit de fapt niciodata de atunci. Mi-a parut rau... Nu mai era nimic de facut.
Iti mai spun si acum ca imi pare rau... Cel mai rau imi pare ca nu te-am trezit si ca te-am lasat asa cu amorteala ta, cu cenusa pe ochi si cu pamant in gura. Imi pare rau ca nu te-am lovit.
De atunci cand vad un lucru frumos rog ochii sa tina si pentru tine putin...
"O sa ramanem la fel", ai spus. "Stiu", ti-am raspuns. Vorbe...
Au trecut multi ani parca.
'Vino langa mine"ai spus. "Atat de bine stau aici..." ti-am raspuns.
Atat de mult m-a durut, nici nu stii... Aproape la fel de mult ca in noaptea aceea cand era prea tarziu...
E ca intr-o poveste in care e iarna si ger, esti departe si trebuie sa ajungi acasa cu sania, vezi ca nu mai pot caii si ti-e frica pana in maduva oaselor ca o sa ramai acolo. Si iei biciul si ii lovesti dar ei nu mai pot si se prabusesc la pamant. Vezi ca nu se mai pot ridica si iti pare rau ca i-ai lovit. Te gandesti ca daca ii lasai sa mearga incet poate ajungeai mai departe.
Caii mei au murit. I-am lovit prea rau... Pacat ca ii doare. Trebuia sa ii las sa inghete putin cate putin pana ramaneau fara suflare. Nici nu si-ar fi dat seama... De ce mi-ai dat biciul cand am plecat?
"E mai bine asa" imi spui. "Minti" am sa-ti raspund.
Era o fetita pe care o chema licurici, sa vezi tu ce poveste, si care trebuia sa traveseze Padurea indoielilor. Si dupa cum bine stii nu e chiar atat de simplu sa treci prin padurea asta nenorocita atunci cand, numai sa vezi ce poveste, toate par ca aluneca usor si nu mai ai de ce sa te prinzi. Si deodata se muta decorul, asta e alta poveste, si incepe sa se construiasca un peisaj din ala frumos de-adevarate-lea, cu arcade vechi, gotice si coloane si arhitectura plina de timp. Si mai apar doi oameni care, sa vezi ce poveste frumoasa, alearga printr-o galerie de arta unde sunt foarte multi vizitatori, care nici nu au curajul sa respire de frica sa nu deterioreze lucrarile. Si omuletii alearga repede, repede, dintr-un capat in celelalt, vezi ce poveste frumoasa, si toti ii aplauda. In ultima sala arlechini imbracati in costume de epoca se aseaza de-a stanga si de-a dreapta si fac o reverenta. Ti-am spus ca e o poveste frumoasa. Nu-i asa ca ti-a placut? Spune-mi. Nu-i asa? Spune-mi te rog.