...

"Dragii mei, o sa ma joc odata
Cu voi, de-a ceva ciudat.(...)
Ne vom iubi, negresit, mereu
Stransi bucurosi la masa,
Subt coviltirele lui Dumnezeu.
Intr-o zi piciorul va ramane greu,
Mana stangace, ochiul sleit, limba scamoasa.(...)
Deocamdata, fetii mei frumosi,
O sa lipseasca tata vreo luna.
Apoi, o sa fie o intarziere,
Si alta, si pe urma alta.
Tata nu o sa mai aiba putere
Sa vie pe jos, in timpul cat se cere,
Din lumea ceealalta.
Si, voi ati crescut mari,
V-ati capatuit,
V-ati facut carturari,
Mama-mpleteste ciorapi si pieptari,
Si tata nu a mai venit..."

(Tudor Arghezi-"De-a v-ati-ascuns...")

marți, 4 mai 2010

Fuga de pe cruce - EMIL CIORAN

Şi adevărata îndoială a lui Cristos nu este cea de pe munte, ci aceea de pe cruce. Sînt convins că Isus pe cruce a invidiat destinul celui mai anonim dintre oameni şi, dacă ar fi putut, s‑ar fi retras în colţul cel mai obscur al lumii, unde nimeni n‑ar mai fi cerut speranţă sau mîntuire. Şi cînd a rămas numai cu soldaţii romani, sînt sigur că le‑a cerut să‑l ia jos, să‑i scoată cuiele, pentru a fugi atît de departe, încît ecoul suferinţelor oamenilor să nu mai ajungă pînă la el. Nu că Isus ar fi încetat deodată să mai creadă în misiunea şi ideile lui — era prea iluminat pentru a putea fi un sceptic —, dar moartea pentru alţii este mult mai greu de suportat decît moartea ta, consumarea destinului tău personal. Isus a suportat răstignirea, deoarece ştia că numai prin jertfa lui proprie pot triumfa ideile sale.

S‑ar putea foarte bine ca Isus să fi fost mult mai simplu decît îl concepem noi, să fi avut mai puţine îndoieli şi mai puţine regrete. Căci el s‑a îndoit şi a regretat ascendenţa lui divină numai în momentele finale. Noi ne îndoim şi regretăm atîta, încît nici unul dintre noi nu ne mai putem crede fiul lui Dumnezeu. De aceea, nici nu mai putem fi sfinţi şi nu mai putem crede în predicatori. Detest în Isus tot ce e predică, morală, idee şi credinţă. Să ne fi dat pace, şi să nu ne mai fi tulburat cu atîtea idealuri şi credinţe. Căci idealuri şi credinţe au atîţia. Iubesc la Isus momentele de îndoială şi de regret, clipele cu adevărat tragice din existenţa lui, care nu îmi par nici cele mai interesante şi nici cele mai dureroase. Căci dacă s‑ar măsura după suferinţă, cîţi n‑ar avea dreptul, înaintea lui, să se considere fii ai lui Dumnezeu! S‑ar putea ca nu toţi fiii lui Dumnezeu să moară pe cruce, într‑o moarte geometrică şi verticală!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu