...

"Dragii mei, o sa ma joc odata
Cu voi, de-a ceva ciudat.(...)
Ne vom iubi, negresit, mereu
Stransi bucurosi la masa,
Subt coviltirele lui Dumnezeu.
Intr-o zi piciorul va ramane greu,
Mana stangace, ochiul sleit, limba scamoasa.(...)
Deocamdata, fetii mei frumosi,
O sa lipseasca tata vreo luna.
Apoi, o sa fie o intarziere,
Si alta, si pe urma alta.
Tata nu o sa mai aiba putere
Sa vie pe jos, in timpul cat se cere,
Din lumea ceealalta.
Si, voi ati crescut mari,
V-ati capatuit,
V-ati facut carturari,
Mama-mpleteste ciorapi si pieptari,
Si tata nu a mai venit..."

(Tudor Arghezi-"De-a v-ati-ascuns...")

duminică, 23 ianuarie 2011

Sfaturi unui candidat la arte


Dragul meu canditat, nu as fi scris aceste ganduri, daca nu as fi fost, asa cum sunt acum, pe deplin convins de necesitatea lor, stiind ca ele pot intr-adevar ajuta pe cineva. Am adunat destula experienta negativa intre peretii scolii noastre superioare de arte, pe care o cunosc de aproape cincisprezece ani, raportandu-ma de-a lungul timpului in moduri diferite la ea: primii patru ani, pe durata studiilor mele liceale, am fost martor al dezamagirii ce se instaura treptat asupra unor prieteni, mai mari decat mine, studenti ai catedrei de pictura. Au urmat apoi anii mei de studentie, din 1995 pana in 2001, cand am experimentat in mod direct dezamagirea si zgura umana si profesionala. din 2002 am intrat intr-o noua relatie cu catedra de pictura, al carei student fusesem; am devenit formator, preparator, iar acum asistent.Am vazutdin nou, de asta data mult mai in profunzime, mecanismele angrenajului bolnav, care este facultatea.
Imi amintesc, inca, foarte bine felul in care eram si eu si prietenii, colegii mei, atunci cand aveam 18 ani: dezorientati, receptivi, de buna-credinta, fragili si increzatori. Am observat ca primele trasaturi atacate de acidul sistemului de invatamant sunt fragilitatea si increderea, profitand be buna credinta. Am vazut multi, poate nepermis de multi, candidati iar mai apoi studenti, inselati in asteptari, demoralizati si finalmente pierduti pe drum, in asa-zisul "proces de invatamant".
Am hotarat sa formulez aceste sfaturi pentru a-ti oferi, inocentule candidat, o posibila gura de aer, un punct de reper, valabil pentru ca s-a concretizat din multe nemultumiri obiective. Daca te-ai hotarat sa apuci pe acest drum si sa urmezi cursurile UNAB, sectia pictura, atunci, pentru a-ti pastra sanateatea mentala, trebuie sa iti formezi anticorpi. Trebuie sa stii ca sistemul dupa care functioneaza UNAB este greoi, invechit, refractar la schimbare, las, arogant si care nu va face nici un efort, fie el minuscul, pentru a veni in intampinarea asteptarilor si cerintelor tale. Este unul dintre drepturile tale fundamentale, acela de a avea opinii proprii, de a avea nelamuriri, de a vrea sa fii lamurit. Nu renunta niciodata la acest drept, altfel toata personalitatea ta va fi pusa in pericol. Asigura-te in permanenta ca stii cu cine vorbesti; doar cunoscand ceea ce este (sau nu este) in stare sa faca cel care trebuie sa te "invete"pe tine, iti poti pune increderea in el sau nu. Te intreb: te-ai duce cu inima usoara in mijlocul unui lac, pentru a invata sa inoti, cu cineva despre despre care nu stii daca e bun inotator? Ai mereu grija ce legeri faci si dupa cum ti-am spus, fii in cunostinta de cauza.
Nu permite nimanui sa fie arogant cu tine. Gandeste-te ca de multe ori aroganta si functia mascheaza frustrarile si absenta substantei. Doar stii cand este romanul cel mai fericit om de pe pamant: atunci cand vede pe unul mai slab, mai nestiutor ca el, in fata caruia poate fi chiorul din tara orbilor. Sa ti se para suspect atunci cand sfatuitorul tau are raspunsuri chiar pentru orice. Nimeni, mai ales astazi si mai ales in invatamantul de arta, nu se pricepe la tot. Renunta putin la dorinta meschina de a avea doar note mari, pentru a-ti aminti ca esti un om liber, un potential mare creator, care nu trebuie sa ii faca pe plac profesorului sau.
Nu-l asculta orbeste, asemenea unui animal de povara, pe profesorul tau. El trebuie sa fie convingator, sa argumenteze, sa iti explice, sa te lamureasca, sa iti spuna cand nu o poate face, nu trebuie sa iti impuna lucruri. Fii hotarat, adu-ti aminte ca el, profesorul, este in slujba ta, el trebuie sa te ajute pe tine, iar tu nu esti acolo pentru a-i pansa orgoliile de "maestru".
Nu uita ca nu exista in scoala de arta a zilelor noastre "maestri". Un maestru nu exista prin numele sau, ori prin adulatia studentilor sai, sau printr-o maniera specifica de predare. Un maestru adevarat e un om viu, un artist puternic si care demonstreaza permanent forta sa creatoare, fiind convingator prin ceea ce face. Aminteste-ti ca asa-zisii "maestri" de astazi, nu sunt decat niste oameni, unii poate foarte slabi si complexati. Nu accepta sa fii calcat in picioare si uniformizat.
Nu accepta ironiile indreptate asupra ta, atunci cand acestea sunt rautacioase si in sine. Obisnuieste-te sa observi si sa demasti impostura: atunci cand cineva nu stie sa te lamureasca, atunci cand tu, printr-o intrebare de bun- simt, l-ai scos din zona pe care o cunoaste si pe care o repeta la infinit si ti se raspunde prin misto-uri care sa te puna intr-o situatie de inferioritate ori penibila, atunci ceva e suspect. Gandestete daca s-ar intampla asa ceva la facultatea de matematica. Cred ca nu.
Fii atent mereu la felul in care te simti. Daca esti obosit, demoralizat, fara nici un chef de a face ceva, inseamna ca ceva nu este in regula. De cele mai multe ori problema, cauza acestor stari, nu este la tine, ci la mediul in care lucrezi. Starea de bine, de confort mentalm, este esentiala in aceasta meserie. Observa ce anume din mediul tau profesional te deranjeaza, cu ce nu esti de acord si iti reprimi orice fel de reactie? Pot fi lucruri nelamurite, corecturi care nu te-au ajutat cu nimic, jigniri din partea vreunui profesor, rautacios si poate total incompetent.
Nu te teme de nimeni, reactioneaza, cere cu obstinatie sa fii lamurit, insista pana in panzele albe sa ti se vorbeasca cu maximum de claritate, nu intr-un limbaj pseudo-metaforic ce mascheaza de fapt, ignoranta celui ce iti vorbeste. Acestea sunt doar o parte din lucrurile ce au lipsit si lipsesc in continuare invatamantului artistic romanesc, iar acest fapt duce la ulterioara lipsa de consistenta, de sinceritate, de nerv a artei din Romania. In ultimii aproximativ cinci ani, criza despre care vorbesc s-a acutizat in ritm galopant. Monstrul numit scoala de arte a inceput sa se descompuna si mirosul sau ii otraveste pe cei din interior. Ceea ce ar fi trebuit sa fie o insula de gandire libera in cadrul societatii actuale, este un loc incapsulat in timp, plin de campioni ai conventionalismului si ai "gandirii" comode. Asa ca iti dau un sfat: ai grija de visele tale, de idealurile tale, de bunul tau simt, de buna-credinta cu care ai venit aici. Odata pierdute, nimeni nu ti le va da inapoi.
24 august 2007
 
Postat de Alexandru Radvan in http://radvandrawing.blogspot.com/2007/08/sfaturi-unui-candidat-la-arte.html

vineri, 21 ianuarie 2011

Ochiul de dincolo de mine. Alt titlu n-am.

Bai, cand pornesti pe un drum, daca ti se da o calauza "obosita" ai din start un handicap. Asa si eu.

Daca mi-e frica de ceva pe lumea asta, atunci imi e frica de intuneric. Si nu de  absenta luminii cat de faptul ca nu vad. As accepta fara sa clipesc sa mor daca as avea de ales dintre moarte si orbire.
In toate exista un ochi, in ureche, in palma, in piele, in tine, in noi. Uneori ochiul oboseste si se inchide si atunci totul e pierdut. De ce credeai tu ca sunt colectionara de scobitori?

Toate semafoarele din univers conspira impotriva mea. Cum stau ele asa cu ochii aia si clipocesc culori care pentru noi au diverse semnificatii. Bag mana in foc pentru faptul ca semafoarele rad cu lacrimi de oameni. Ma gandesc sa imi fac o prastie. Exista semaforofobie?

Mi-am amintit ca odata de mult, imi cumparam guma "Minti" (care se facea ca un fel de pasta scarboasa cand o mestecai) de la o "consignatie" care se chema "Dorneanu". Si cand au pus firma aia luminoasa cu beculete multe care se aprindeau si se stingeau dupa o lege numai de ele stiute (si de circuite, am aflat ulterior dar asta e mai putin important) era absolut magnific. Colectionam surprize si eram cea mai tare din cartier cand ieseam afara cu "papusa aia mare" luata de la rusi, care mergea singura daca o tineai de mana  intr-un anumit fel. Si mi-am mai amintit (exact in momentul asta) ca fetitele mergeu in spatele papusilor si le impingeau picioarele cu picioarele lor. (Cat spirit de anticipatie!).Oare se mai face asa? In perioada cu "sfarsitul lumii" faceam planu' inainte de culcare. Salvam papusa "aia mare" si rochita cu aplicatii de catifea verde. Imi amintesc acum ca si cum ar fi amintirile alcuiva. Ce dubios.

Toate lucrurile din jurul meu se transforma in tine si in noi si in tot ce a fost pana acum. Toate pozele te arata asa cum trebuia sa te vad de la inceput si nu te-am vazut. Fiecare litera e un mic eu si un mic tu dar sa nu uiti niciodata ca nimic nu este vesnic.
Bai, mai stii faza aia cu "Tristetea de fapt e a ta?". Ma simt ca celebra Miruna.

Acuma imi vine sa stau asa si sa ma intreb ce mai fac. Sa ma intreb asa, cum il intrebi pe Dumnezeu: "Ce mai  faci Doamne, ce-ti mai fac Icoanele?"
Ma umanizez si ma oftica. Toate au un pret.

Cand simti ca te alearga ceea ce esti dicolo de tine, decat sa transpiri vise ratacite mai bine te impiedici. (Ca in bancul ala stupid, cu gaina.)

"Acum se intampla"

Trec anii la fel cum s-ar stinge-un chibrit
Mai e timp de-o tigara
Si de-un rest de cafea
Sa iubesti o femeie,
Sa te lasi prea zidit in biserici
Sa afle toata lumea
De ea,
Sau sa pui langa poarta
Patru meri, ca sa fie
Acolo,
De-o trece pe drum careva,
Trec anii la fel cum dispare-o stafie pe care
N-o cheama nicicand
Careva.
(Adrian Bezna)

marți, 18 ianuarie 2011

Leon Danaila - Muzeu, Darabani.

continuarea articolului de aici - http://mihaelapetrariu.blogspot.com/2010/12/jos-palaria-leon-danaila.html

Am fost la muzeu. Mi-a placut. Am vazut 2 schite de Corneliu Baba, o lucrare de Tonitza, 2 busturi de Bolborea, pictura de Ion Pacea, niste lucrari de Gheata si un ghid extraordinar de tare care pe langa faptul ca a venit sa deschida casa pentru 2 oameni, (si nu ne-a luat bani), nu ne-a lasat sa plecam de acolo ca 2 dude si ne-a spus despre fiecare lucrare cate ceva (pe un frig de ne ingheta sufletul). Se pare ca toti satelitii omului Danaila sunt jos palaria, pe principiul "Cine se aseamana se aduna", "cu exceptia "Sa nu uitam ca Iuda a avut amici ireprosabili". Am vazut o incapere burdusita de diplome, medalii, premii, carti, tratate, plachete si tot felul de sinonime. In ce se masoara recunoasterea unui om? Nu stiu, zau. Am sa atasez cateva poze, cu scuzele de rigoare pentru lipsa de claritate deoarece mi-am desfacut mana de pe aparat cu spaclul dupa toata treaba. Asadar, pozele:

 Bolborea - bronz, Leon Danaila























Bolborea - bronz, Alexandrina Danaila (sotia lui Leon Danaila)
































Asta e un raft pe care erau caietele din scoala ale lui Danaila.

Corneliu Baba - schita, carbune pe hartie, "Studiu de taranca"






















Corneliu Baba - schita,













Ion Pacea - "Peisaj"

















Ion Pacea - "Flori"

















Ion Pacea - "Flori galbene"













Nicolae Tonitza


 Ghidul- multumim.