...

"Dragii mei, o sa ma joc odata
Cu voi, de-a ceva ciudat.(...)
Ne vom iubi, negresit, mereu
Stransi bucurosi la masa,
Subt coviltirele lui Dumnezeu.
Intr-o zi piciorul va ramane greu,
Mana stangace, ochiul sleit, limba scamoasa.(...)
Deocamdata, fetii mei frumosi,
O sa lipseasca tata vreo luna.
Apoi, o sa fie o intarziere,
Si alta, si pe urma alta.
Tata nu o sa mai aiba putere
Sa vie pe jos, in timpul cat se cere,
Din lumea ceealalta.
Si, voi ati crescut mari,
V-ati capatuit,
V-ati facut carturari,
Mama-mpleteste ciorapi si pieptari,
Si tata nu a mai venit..."

(Tudor Arghezi-"De-a v-ati-ascuns...")

vineri, 21 ianuarie 2011

Ochiul de dincolo de mine. Alt titlu n-am.

Bai, cand pornesti pe un drum, daca ti se da o calauza "obosita" ai din start un handicap. Asa si eu.

Daca mi-e frica de ceva pe lumea asta, atunci imi e frica de intuneric. Si nu de  absenta luminii cat de faptul ca nu vad. As accepta fara sa clipesc sa mor daca as avea de ales dintre moarte si orbire.
In toate exista un ochi, in ureche, in palma, in piele, in tine, in noi. Uneori ochiul oboseste si se inchide si atunci totul e pierdut. De ce credeai tu ca sunt colectionara de scobitori?

Toate semafoarele din univers conspira impotriva mea. Cum stau ele asa cu ochii aia si clipocesc culori care pentru noi au diverse semnificatii. Bag mana in foc pentru faptul ca semafoarele rad cu lacrimi de oameni. Ma gandesc sa imi fac o prastie. Exista semaforofobie?

Mi-am amintit ca odata de mult, imi cumparam guma "Minti" (care se facea ca un fel de pasta scarboasa cand o mestecai) de la o "consignatie" care se chema "Dorneanu". Si cand au pus firma aia luminoasa cu beculete multe care se aprindeau si se stingeau dupa o lege numai de ele stiute (si de circuite, am aflat ulterior dar asta e mai putin important) era absolut magnific. Colectionam surprize si eram cea mai tare din cartier cand ieseam afara cu "papusa aia mare" luata de la rusi, care mergea singura daca o tineai de mana  intr-un anumit fel. Si mi-am mai amintit (exact in momentul asta) ca fetitele mergeu in spatele papusilor si le impingeau picioarele cu picioarele lor. (Cat spirit de anticipatie!).Oare se mai face asa? In perioada cu "sfarsitul lumii" faceam planu' inainte de culcare. Salvam papusa "aia mare" si rochita cu aplicatii de catifea verde. Imi amintesc acum ca si cum ar fi amintirile alcuiva. Ce dubios.

Toate lucrurile din jurul meu se transforma in tine si in noi si in tot ce a fost pana acum. Toate pozele te arata asa cum trebuia sa te vad de la inceput si nu te-am vazut. Fiecare litera e un mic eu si un mic tu dar sa nu uiti niciodata ca nimic nu este vesnic.
Bai, mai stii faza aia cu "Tristetea de fapt e a ta?". Ma simt ca celebra Miruna.

Acuma imi vine sa stau asa si sa ma intreb ce mai fac. Sa ma intreb asa, cum il intrebi pe Dumnezeu: "Ce mai  faci Doamne, ce-ti mai fac Icoanele?"
Ma umanizez si ma oftica. Toate au un pret.

Cand simti ca te alearga ceea ce esti dicolo de tine, decat sa transpiri vise ratacite mai bine te impiedici. (Ca in bancul ala stupid, cu gaina.)

"Acum se intampla"

Trec anii la fel cum s-ar stinge-un chibrit
Mai e timp de-o tigara
Si de-un rest de cafea
Sa iubesti o femeie,
Sa te lasi prea zidit in biserici
Sa afle toata lumea
De ea,
Sau sa pui langa poarta
Patru meri, ca sa fie
Acolo,
De-o trece pe drum careva,
Trec anii la fel cum dispare-o stafie pe care
N-o cheama nicicand
Careva.
(Adrian Bezna)

2 comentarii: