...

"Dragii mei, o sa ma joc odata
Cu voi, de-a ceva ciudat.(...)
Ne vom iubi, negresit, mereu
Stransi bucurosi la masa,
Subt coviltirele lui Dumnezeu.
Intr-o zi piciorul va ramane greu,
Mana stangace, ochiul sleit, limba scamoasa.(...)
Deocamdata, fetii mei frumosi,
O sa lipseasca tata vreo luna.
Apoi, o sa fie o intarziere,
Si alta, si pe urma alta.
Tata nu o sa mai aiba putere
Sa vie pe jos, in timpul cat se cere,
Din lumea ceealalta.
Si, voi ati crescut mari,
V-ati capatuit,
V-ati facut carturari,
Mama-mpleteste ciorapi si pieptari,
Si tata nu a mai venit..."

(Tudor Arghezi-"De-a v-ati-ascuns...")

sâmbătă, 8 octombrie 2011

Bai,

M-am ratat frate, asta e adevarul. Mi-am amintit ca prin clasa a doua am iubit o carte, o anatomie in rusa dupa Pavlov, eram cu ea in dinti peste tot fascinata de cum arata oamenii in interior. Mai tarziu cand a fost perioada in care toti copiii isi doreau bucatarii de jucarie si respectiv basculante, eu imi doream un microscop. Visam cum o sa castig la loz in plic si cum o sa mi-l cumpar. Imi imaginam cum o sa-mi pun foite de ceapa pe lamele si cum o sa ma uit eu la ele in halat alb si cu ochelari din aia "fund de borcan" (mi se pareau foarte inteligenti). Stiu pe de rost din ce sunt formate organismele unicelulare, euglene, parameci, amibe, invatate pe la primele ore de biologie. Imi spusese profesoara de biologie ca am cel mai tare caiet (desenam fiecare lectie chiar daca nu era necesar). In facultate, mergeam de doua ori la acelasi curs de anatomie pentru ca era singura materie care ma fascina. Bai, puteam sa fiu cel mai tare cercetator, chirurg sau cine stie ce. Puteam sa iau premiul Nobel. Puteam sa fiu geniala si intreaga. Am devenit insa, un pseudo-artist ratat.