...

"Dragii mei, o sa ma joc odata
Cu voi, de-a ceva ciudat.(...)
Ne vom iubi, negresit, mereu
Stransi bucurosi la masa,
Subt coviltirele lui Dumnezeu.
Intr-o zi piciorul va ramane greu,
Mana stangace, ochiul sleit, limba scamoasa.(...)
Deocamdata, fetii mei frumosi,
O sa lipseasca tata vreo luna.
Apoi, o sa fie o intarziere,
Si alta, si pe urma alta.
Tata nu o sa mai aiba putere
Sa vie pe jos, in timpul cat se cere,
Din lumea ceealalta.
Si, voi ati crescut mari,
V-ati capatuit,
V-ati facut carturari,
Mama-mpleteste ciorapi si pieptari,
Si tata nu a mai venit..."

(Tudor Arghezi-"De-a v-ati-ascuns...")

vineri, 2 octombrie 2015

Lucruri...

Bai, iti mai amintesti? Lumina ciudata din dormitorul de 2 pe 3 din cutia aia de chibrituri, din pseudoapartamentul din cartierul ala infect? Bobul de orez de pe pereti, cu sclipiciul pe care iti placea sa-l mananci si care crantanea intre dinti? Perdeaua cu flori care facea umbrele alea de pe perete in care vedeai milioane de lucruri, milioane de fiinte, da, si pe Lulu cu care ai vorbit ore intregi. Bai, iti mai amintesti? Colectia de surprize Turbo pe care le aliniai pe covor pe furis, in orele in care trebuia sa dormi? Iti mai amintesti gustul de coclit pe care il aveau degetele tale dupa ce scormoneai printre cutiile de vechituri din debara? Cati ani aveam? 7-8? Poate mai putin. De fapt, in alte vieti anii se numara altfel. Acuma, parca m-as intoarce. Sa lipesc, sa repar, sa curat si sa inteleg si mai apoi sa traiesc mai departe de parca nimic nu s-ar fi intamplat. Da, clisee. Imbatranim si ajungem sa nu mai credem in nimic altceva decat in clisee. Mana mea pe balustrada de plastic verde din care lipsea o bucata pe care intotdeauna o simt rece, de la metalul de dedesubt. Pereti vopsiti pana la jumatate cu vopsea verde scrojita dupa niste legi ciudate, formand harti pe care nu le-am inteles niciodata. Cutii postale in care ascundeam micile mele comori. In ce cotloane ale mintii mele m-am ascuns, eu de atunci? Ce dubios.