Fara jumatate din suflet, fara nimic. Doar cu unghiile astea vopsite si cu putinul par cu care am mai ramas. Fara nimic, si poate e mai bine asa. Oamenii goi nu ma simt mare lucru. Mai bine. Daca o sa innebunesc, sa nu ma judeci, sa ma legi la ochi si sa imi spui ca ma prefac. Sa ma pui langa o soba calda, cu un ceai in fata si sa imi spui ca tu esti acolo. (Desi stiu ca o sa faci asta dincolo de usa, de afara, pe jumatate plecat) Sa nu te intorci.
Spuneam, "E cel mai greu moment din viata mea." M-am inselat.
E ca si cum as avea un copil bolnav. Diform, chinuit de noptile de agonie. In prima faza m-am rugat sa se vindece, mai apoi sa moara sa nu se mai chinuie, acum am ramas fara Dumnezeu. Ma duc sa ma rog la pereti. Ce conteaza.
"O sa fie iar bine, o sa treaca", imi spunea. Am sa invat sa traiesc pe jumatate ca si cum as fi intreaga. Ai dreptate, o sa ma recunosti dupa schiopatat.
"Imi doream sa te imbratisez cu coastele". Perfect adevarat.
"Hai la mine, sa ne futem." Iad. Smoala incinsa care curge peste tot. Mi-a intrat pe gat si a ramas acolo.
Am oroare de dimineti. Le urasc acum mai mult ca niciodata. Sa nu mai rasari jigodie. Sa nu te mai vad in ochi.
-asta e pentru tine-
auch...
RăspundețiȘtergere